Culmea Ardascheia (27 dec 2013)

[Autor: Alin]

27 decembrie 2013, o zi calda si insorita, ca de primavara, ne-a indemnat la o drumetie pe Ardascheia.

Culmea Ardascheia, aflata in judetul Alba, aproape de limita cu judetul Cluj, atinge 1249 m in punctul sau cel mai inalt.  

Traseul nostru a pornit din satul Rimetea pe la ora 10, si a fost relativ usor,  cu urcari solicitante pe alocuri.  Tovarasul nostru de calatorie a fost un caine din sat care ne-a insotit pe tot parcursul zilei. 

Din sat pana la poalele muntelui,  totul a fost simplu. Dar odata ce a inceput urcarea ne-am dat seama ca sarmalele, snitelele, cozonacul si prajiturile din ultimele zile ne indeamna sa nu ne grabim. 

Am mers pe marcaj banda rosie pana la un moment dat cand am parasit traseul pentru a ne urca pe niste stanci pentru belvedere. 

Piatra Secuiului si Coltii Trascaului

De aici, am continuat pe o poteca, instinctiv, care, ne gandeam noi, nu poate duce decat pe varf. Asa a si fost pentru ca in padure am dat de punctul albastru, care ne-a condus spre varf.

 De la 1249 m se vedeau foarte frumos Piatra Secuiului si Coltii Trascaului, aflati in partea cealalta a satului Rimetea. 

Pe vf. Ardascheia, 1249 m

Atmosfera era foarte curata, se vedea bine intreaga zona, dar mare mi-a fost mirarea cand am vazut… Fagarasii. Fagarasii? Nu, nu se poate. Ba da, ei insisi, semetii acoperiti cu zapada.

Bineinteles ca la inaltime a fost locul ideal pentru a lua masa de pranz: snitele, branzeturi, sandwichiuri, ciocolata si… suc cu lamaie pentru cei mahmuri.

Am pornit apoi spre cetatea Coltesti, pe un traseu nemarcat care sa ne duca cat mai direct, traseu in care am tinut cont si de cele doua turme de oi (cu caini ciobanesti) care s-au ivit.

Toamna?

 In drumul nostru spre cetate, ne-am bucurat si de zapada, nu era mare, dar suficienta cat sa ne bucuram de ea in asa zi insorita.

Putina iarna

Cetatea Coltesti sau cetatea Trascaului, dateaza din secolul al XIII-lea si este construita pe o inaltime stancoasa (cca 500 m).  Ce am putut vedea sunt niste ziduri, care ne duc cu gandul la maretia cetatii, cu sute de ani in urma.

Cetatea Coltesti, in zare

Turnul de cca 20 m inaltime, la stanga

Ruine

Satul Coltesti, vazut din cetate

De la cetate am coborat pana la sosea, de unde ne-am intors in Rimetea, la masina.

A fost o tura lejera si recreativa.

Distanta totala parcursa: 13 km.

Mers efectiv: 4 ore

Prin Muntii Rodnei (29-31 aug 2013)

[Autor: Alin]

Ziua 1

5:00 AM: Cluj-Napoca -> Nasaud, cu masina

7:20 AM: Nasaud -> Rodna Veche (jud. Bistrita Nasaud), cu trenul

9:00 AM: Ajungem in Rodna

    Cateva minute trecute peste ora 9, si pornim la drum. Incepem cu traversarea comunei  Rodna, apoi o luam pe marcaj punct albastru pe drum forestier. Ploaia marunta se incapataneaza sa ne insoteasca, iar drumul ne antreneaza intr-o urcare sustinuta, astfel ca nu trece mult timp si ne vedem deasupra, pe pasune, cu panorama asupra vaii si a localitatii Sant. Drumul continua mai domol, ploaia inceteaza, dar dam de primele stane, ale caror caini nu ezita sa ne “salute”. Din inaltimi, au inceput sa coboare oameni cu cirezi de vite, cai, chiar si porci, cu care au fost la pascut. Peisaj minunat,  din vai se ridica ceata,  se misca in toate directiile… ceata si nori intr-un tinut mioritic.

    Urcarea continua prin padure. La un moment dat, ne oprim sa mancam, dar nici nu terminam bine si reincepe ploaia. De  data asta pare mult mai hotarata si prevesteste cei 11 mm promisi de meteorologi pentru aceasta dupa masa.  Iesim apoi din padure si ajungem din nou pe pasune,  parasind drumul forestier. Ploaia se intetea cand ne-am intalnit cu un baiat de 14 ani, cu turma de oi, care ne-a dat cateva indicatii asupra locului si ne-a spus ca nu mai avem mult pana la refugiul Salvamont. Ne-am amuzat cand, dupa o curba, a aparut in fata noastra un grup de turisti straini, toti echipati cu pelerine; s-au amuzat si ei vazandu-ne, trei calatori in ploaie care nu coborau, ci urcau spre inaltimi.

    Antrenati de ideea unui adapost de ploaie, inaintam hotarati si ajungem la Refugiul Ancuta (1520 m), din Saua Curatel. Eram deja uzi, apa s-a infiltrat si in ghete, iar mai tarziu aveam sa constat ca apa mi-a ajuns si in rucsac, trecand de pelerina protectoare si a reusit sa imi ude mare parte din haine si chiar o parte a sacului de dormit. In Refugiu nu era nimeni; am fost impresionati de conditiile oferite: camera  cu prici, o alta camera si balcon in care ne-am pus  hainele si ghetele la uscat, toate astea la etaj, iar la parter un “living” in care sa luam masa. Era cu mult peste conceptia de refugiu pe care ne-am format-o pana atunci. Analizand situatia, a fost destul de usor sa ne hotarat sa ramanem pana dimineata urmatoare. Dupa ora 4, ploaia s-a oprit si un vant puternic i-a luat locul, dar pana spre seara a incetat si el.

    Ne-am reintalnit cu baiatul cu turma, care isi pastea oile aproape de refugiu; ne-a povestit despre viata de cioban, despre pericolul lupilor si al ursilor din apropiere care ameninta turmele.Ne-a povestit despre interactiunea ciobanilor cu ursii, dar copilul vorbea in graiul locului, cu multe regionalisme, astfel ca eu, derutat, am ajuns sa inteleg ca ursul dadea cu pietre dupa cioban si nu invers J.

    Ne-am asigurat ca avem planul pentru a doua zi, speram sa inaintam cat mai mult pe creasta; ma intrebam cat vom reusi sa parcurgem, dar raspunsul la intrebare aveam sa-l aflu a doua zi destul de devreme… Pe la 9:30 -10 PM ne-am bagat in sacii de dormit, hotarati sa ne trezim devreme.

Ziua 2

6:00 AM: Trezirea

    Saua Curatel ofera o panorama deosebita  a vailor. Cand ne-am trezit, am fost incantati de ceata din vai in miscare ascendenta, de spectacolul de nuante dintre culmi, nori si soarele care incerca sfios sa iasa dintre nori.

    Am parasit refugiul  in jur de ora 8 si am inceput urcusul spre creasta. Stiam ca avem mult de mers, astfel ca nu am zabovit pe drum. In scurt timp am ajuns destul de sus si am dat de vremea mai putin buna, ceata si vant puternic. Dupa doar doua ore eram pe varful Ineu (2279 m), al doilea ca inaltime din Muntii Rodnei. Ne-am bucurat ca am scos un timp bun, fata de cele trei ore estimate pe indicator.

Varful Ineu (2279 m)

 Eram acum pe traseul de creasta, eram in nori…Oprindu-ne la un indicator, ne orientam pe harta cand ne-am trezit in spate cu 6-7 dulai care se uitau la noi. Din fericire, doar ne examinau, sperand sa capete ceva de mancare de la noi. Precauti, am pornit din nou. O ora si jumatate am continuat la pas de mars cu rucsacii in spate. Nu se plangea nimeni ca e greu, ca e obosit, ca-i e foame, sete sau frig, nu cerea nimeni pauza… mergeam ca vantul, prin vantul de creasta. Pe Coasta Neteda am intalnit si cateva zone mai dificile, comparabile cu cei “3 pasi de moarte” din Fagarasi, mai ales ca pietrele ude erau alunecoase.

    Nu ploua, dar apa din iarba a patruns in ghetele inca umede din ziua precedenta; simteam balta din ghete. Norii in care eram nu ne ofereau o vizibilitate mai mare de cativa metri, iar  soarele  nu parea sa apara prea curand.La Tarnita lui Putredu, am intalnit marcajul triunghi albastru care coboara din creasta spre satul Valea Vinului.  Analizand situatia, ne-am dat seama ca nu are sens sa continuam traseul de creasta, mai ales ca nu ne puteam bucura de priveliste. Astfel, am hotarat sa continuam pe triunghi albastru. A fost un moment ciudat pentru mine, era practic prima data cand abandonam un plan initial pe munte, dar am inteles ca nu e un abandon si ca nu noi suntem “sefii”, ci muntele, care ne lasa intr-o masura mai mare sau mai mica, sa il calcam.

    Prima parte a traseului de coborare ne-a scos din nori. Am inceput sa avem vizibilitate, sa vedem culmi insorite; in spatele nostru ramanea marea de nori care acoperea creasta muntilor. 

Am continuat cu o coborare accentuata prin padure, pana am ajuns la un drum forestier, iar in final, in satul Valea Vinului. Ne-am cazat la Cabana Bradul, unde am stabilit planuri viitoare de strabatere a crestei Muntilor Rodnei, pe vremuri mai putin capricioase.

Ziua 3

8:00 AM Trezirea

9:00 AM Pornirea spre Rodna

De la Valea Vinului, pana la gara Rodna Veche sunt 9 km, iar drumul e asfaltat.  Pe parcurs, am gasit izvoare minerale.

11:00 AM Rodna Veche -> Nasaud , cu trenul

12:30 PM Nasaud- > Cluj- Napoca, cu masina

Muntele Baisorii - Muntele Mare (19 mai 2013)

[Autoare: Anca]
[Foto: Alin]

In dimineata zilei de 19 mai pornim entuziasti  spre Muntele Baisorii avand ca obiectiv final Muntele Mare. Cine? Eu (Ancu), Radu si Alin.

Am facut cercetari cu o zi inainte, am listat o descriere pentru a nu ne rataci (am auzit zvonuri ca ar cam lipsi marcajele in zona), atat doar ca Radu, responsabil cu traseul listat, l-a uitat acasa.

Cu pleoapele grele inca, fara a detine prea multa tehnologie (nici macar un smartphone cu GPS) ne continuam drumul de la Cluj, cu masina, depanand amintiri (pe fundal auzindu-se muzica postului de radio preferat).

Ajunsi la Hotelul Alpin din statiunea Muntele Baisorii ne informam (Alin abordeaza un domn salvamontist) despre traseul ce urmeaza sa-l parcurgem la pas, fara harta, fara descriere, cu mult entuziasm, fara prea multe bagaje (apa putina ;)) ). Adierea rece a vantului parca ne reaminteste ca suntem la munte, noua celor trei drumeti cu aceeasi dorinta de a se bucura de frumusetea naturii pe potecile montane.

 Traversarea Partiei Mari nu a fost dificila, amuzamentul a inceput abia cand nu mai aveam puncte de reper si ne-am lasat condusi de intuitie pe poteci care se intersectau cate cinci-sase. Ne lasam pe rand intuitia fiecaruia sa decida urmatoarea directie.
 Am avut privilegiul de a vedea pentru prima data nemaipomenitul proces de polenizare. Eram atat de uimiti de cantitatea de polen transportata de adierile de vant incat ignoram cantitatile inhalate si cele depuse in fiecare por (binecuvantam faptul ca nu avem alergie la polen).

Viitoare conuri de conifere

Eram trei suflete  fascinate de splendoarea florilor, scartaitul crengilor uscate, acompaniati de cantecul unui cuc..a fost surprinzator de placut sa intalnim la abia 5-10 m distanta caprioare, sa analizam anatomia unor soparle, comportamentul unei buburuze si energia unei vulpi ivite in departare.

Dupa o mica deviere (sa nu-i spunem ratacire) ni s-a deschis o "belvedere" care ne-a facut sa realizam ca ne abatusem de la marcaj, aflandu-ne in directia tocmai opusa obiectivului nostru.

   

Foarte amuzati de aventura noastra ne intoarcem  spre traseul propus. Alin recunoaste anumite detalii dintr-o  experienta anterioara.. (baietii aveau si experienta participarii la Maratonul Apuseni) si asa putin demoralizati ajungem la frumoasele casute din apropierea varfului Buscat.

Dispuse asimetric, din lemnul cenusiu, sub lumina soarelui pareau niste opera de arta, un decor pregatit pentru un platou de filmare..inspirau ceva rustic si misterios..pareau refugii in acel loc de pace si simplitate. Imaginea ne-a oprit in contemplare, motivatia a crescut si ne-am incapatanat sa continuam drumul spre a ne atinge obiectivul de a calca pe Muntele Mare.

Drumul spre Muntele Mare si baza militara ofera o priveliste extraordinara, ne amuzam cand intalneam petece de zapada, ne fascinau brandusele si galbenul  unor floricele iubitoare de apa care rasareau pe cursul paraiaselor de munte.

Ne obosim putin in traversare mlastinilor, parea o portiune  cu smocuri de iarba parca gandite ca sprijin pentru traversare.. oricum satisfactia de ajunge pe Muntele Mare e incomparabila, deci merita orice efort!

Pare o gluma denumirea varfului deoarece nu este un munte asa de "mare" , frumusetea consta in dispunerea fragmentelor de piatra, bucati de roca ce par piesele unui puzzle tridimensional..privelistea oferita, senzatia de inalt si apropierea de nori sunt demne de experimentat!

Drumul la intoarcere intotdeauna e mai usor (asa se spune)..am planuit activitati viitoare, rememoram ratacirea, visam cu ochii deschisi la capricii (mancare,inghetata si bere) si atunci se nastea si idea de blog ca mijloc de impartasire a experientei montane a unor oameni obisnuiti.
Spre final, organismul ne reamintea ca a fost o zi insorita, pielea era abundata de vitamina D, sufletul eliberat de griji si reincarcat de pace, plamanii oxigenati, trupul revigorat..

 O adevarata experienta a bucuriei datorata unei simple iesiri intre prieteni intr-un cadru natural, armonios, la munte!

 Vrei sa experimentezi si tu sentimente de uimire la frumusetea si simplitatea naturii, sa te eliberezi, sa te deconectezi de urban si sa vibrezi cu natura? 

Indemnul e simplu: HAI LA MUNTE!

Cascada Valul Miresei si Valea Stanciului (01 mai 2013)

[Autor: Alin]

De 1 Mai, ne-am horatat sa vedem Cascada Valul Miresei, aflata la aproximativ 80 km de Cluj-Napoca. Am mers cu masina pana in satul Rachitele, iar de acolo inca 5 km pe drum forestier.

Valea Stanciului, care include si un sector de chei- Cheile Stanciului- ofera privelisti deosebite.

 Cascada e una dintre cele mai frumoase de la noi din tara - a doua dupa Cascada Balea,zic eu, din ce am vazut pana acum- si are o cadere de peste 30 m.

Ne-am continuat plimbarea pe marcaj punct albastru, iar apoi si pe o portiune de drum forestier fara marcaj turistic.

Treptat, am castigat in altitudine, astfel ca am ajuns la puncte de belvedere.

De aici, ne-am intors pe acelasi traseu, am insistat sa ne mai oprim inca o data la cascada, iar apoi ne-am continuat drumul  pe Valea Stanciului, pana la masina, in Rachitele.

...Si, evident, echipa: